Transportul aerian de mărfuri, cea mai rapidă și sigură metodă de transport

În termeni generali, transportul aerian poate fi definit ca transportul de bunuri pe cale aeriană. Cel mai impresionant atu al acestui tip de transport este, desigur, rapiditatea.
Este cel mai des folosit mod de transport pentru mărfurile urgente. În funcție de dimensiuni și clasa din care fac parte, mărfurile se pot încărca atât pe avioanele de pasageri, cât și pe avioanele cargo și pot ajunge la destinație chiar în aceeași zi.
În comparație cu transportul maritim sau feroviar, transportul aerian este cu certitudine cea mai rapidă modalitate de a transporta mărfuri din punctul A în punctul B.
Acesta este un avantaj competitiv mare, în special pentru mărfurile sensibile la timp sau mărfuri foarte valoroase, pentru care clientul așteaptă să fie informat în orice moment despre statusul transportului și este reticent în a accepta perioade lungi de tranzit.


Categorii de marfă
Sunt multe industrii care folosesc în mod frecvent acest tip de transport, cum ar fi de exemplu, industria automotive.
Cele mai importante categorii de mărfuri ce pot fi transportate pe cale aeriană includ: echipamente industriale, electronice, mașini, instrumente medicale, produse farmaceutice, produse din zona retail și chiar alimente perisabile, cum ar fi, de exemplu, peștele.
Există desigur și excepții, anumite mărfuri incluse în categoria Periculoase ce nu pot fi transportate pe cale aeriană.


Organizarea unui transport aerian de marfă
Pentru organizarea unui transport aerian, este nevoie să comunicați către casa de expediții în primul rând condițiile de livrare (INCOTERMS) și adresa de descărcare, aeroportul unde trebuie să ajungă marfa.
Urmează, desigur, detaliile privind marfa: categoria din care face parte, dimensiune, greutate.
Fiecare tip de marfă necesită un anumit tip de ambalaj, care să respecte normele transportului aerian. De aceste formalități se ocupă reprezentanții casei de expediții, cei care se asigură că marfa ajunge corespunzător în terminal.
Aceștia oferă întreg suportul necesar pentru îndeplinirea formalităților de vămuire sau fiscale, pentru obținerea certificatelor de circulație a mărfurilor sau a certificatelor de origine.
Procedurile de vămuire trebuie întotdeauna anticipate și documentate corespunzător, ca în cazul tuturor tipurilor de transport internațional.


Costuri
Din punct de vedere al costurilor, transportul aerian nu reprezintă cea mai ieftină soluție. Prețurile pe acest segment au suferit modificări semnificative în special în perioada pandemiei, când transportul aerian era singura soluție de transport. Costurile mai ridicate sunt însă compensate prin timpul salvat și competitivitatea dobândită în piață.


Din experiența VDM Rental

În cei 15 ani de activitate, echipa VDM Rental a oferit soluții inovative pentru diverse mărfuri transportate pe cale aeriană. Cel mai departe, marfa expediată de noi a ajuns în Japonia.
Iar cel mai neconvențional transport din această categorie a fost reprezentat de o operațiune de transport aerian pentru expedierea unui strung, ce a ajuns cu un avion de transport de mare gabarit, antonov, tocmai în India, în condiții de siguranță.